Niciodată

Știi? E sfârșit de poveste. Eu am încercat să fiu soare pe cerul tău, dar tu aparții altei galaxii, iar pe cer sunt o infinitate de stele. Chiar credeam că pot să devin absolutul, dar asta e. Finalizăm banal cu o explozie, ca orice altă stea. Pentru că lucrurile devin banale de la un timp, iar noi pur și simplu încetăm. Credința moare când un oarecare Dumnezeu încetează să mai existe. Au murit dea lungul timpului multe religii și au fost inventate altele. Cândva spuneam că ești religia mea personală. Fiecare la un timp devine o religie moartă pentru cineva. Timpul chiar dacă este relativ este cel mai mare asasin de emoție. Toate rănile pe care le are un suflet sunt transformate în iluzii, miraje, datorită acestei relativități. Pur și simplu e sfârșit de capitol, atacă de panică și schimbare de circumstanțe. Cândva probabil o să mă înțelegi, dar nu azi, azi nici eu nu mă înțeleg. Niciodată nu-mi iau rămas bun de la oameni. Unii mă cred un nesimțit, dar mai bine să pleci decât să rămâi acolo unde oamenii nu-ți mai doresc prezența. Pe alocuri sunt singur cu mine anume din acest motiv, nu că ar conta părerea oamenilor despre prezența mea, dar ne-prezența oricum crează ecou. Eu astăzi pun ultimul punct. De mâine poate că o să fiu alt om, dar astăzi sunt suflet din boabe de cafea, măcinat. Punct. 

Reclame

Apatie

Al șaselea simț, altfel n-aș putea acum să vă explic. Uneori, nu permanent, dar uneori, deciziile pe care ți le asumi fără să ai nicio explicație logică pentru ele, sunt cele mai corecte decizii din viața ta. Astea sunt ca niște ipoteze, niște teoreme încă nedemonstrate. Tu știi că finalitățile lor sunt corecte, dar nu înțelegi de ce anume ceea ce faci este adevărat. Unele din ele sunt dictate de circumstanțe, altele sunt generate de oameni, unele sunt conturate de stări.

Sunt așa stări, de parcă ai fi căzut din realitatea în care trăiești. Dintr-o realitate în alta. Viața merge de la sine, dar fără tine. De parcă nici n-ai mai fi viu, deși exiști, fiziologic ocupi spațiu pe această planetă, inspiri oxigenul care mai este, dar expiri deșertăciuni. Așa un fel de stare de indiferență când nici nu-ți mai e măcar indiferent, când nici nu-ți mai e măcar a fi. Pierzi sensul sensului tău. Când încetezi să-l mai cauți. Pur și simplu devii o mașină bio funcțională, organism unicelular. Apatie ca reacție la tot. Când emoțional fără să îți dai seama, eul tău resetează toată experiența negativă acumulată până la moment. Goliciuni care trebuiesc suplinite.

Al șaselea simț, altfel n-aș putea acum să vă explic. Uneori, nu permanent, dar uneori, deciziile pe care ți le asumi fără să ai nicio explicație logică pentru ele, sunt cele mai corecte decizii din viața ta.

un arogant

N-am fost născuți să fim perfecți, am fost născuți să fim reali, să fim noi. Am face bine dacă am tinde să fim mai buni, zi de zi, dar să nu rămânem nicidecum obsedați de perfecțiune. Succesul este cauza orgoliului, mândriei și a egoismului, iar eu nu vreau să mor un arogant. Ca și tine și ca și toți ceilalți, eu am o singură viață. Ar fi logic să mai greșesc, să mai fiu trist și să mai renunț la câteva ancore. De fapt suntem nu doar reuniunea lucrurilor pentru care am luptat, ci și reuniunea lucrurilor la care am renunțat. Un compus mult prea complex pentru a fi definit prin niște cifre și definiții.

Există oameni pe care i-am înțeles din jumătate de silabă, dar sunt și din ăia pe care nu am m-ai izbutit să-i descopăr. Nu că n-aș fi putut poate, dar n-am fost dispus mai degrabă, uneori la margine de cer se află început de cosmos, iar noi ne limităm la un apus banal de duminică seara. Cerul e roșu pentru că de mâine iar e un început care nu trebuie irosit în zadar ca pe celelalte.

Rămâi

Eram la un pas de a înțelege cosmosul. Din păcate un univers dispare pentru ca să apară altul în față. Aceleași stele pe cer, aceiași oameni posomorâți pe aceeași planetă. Răspunsul era clar, bineînțeles. Sunt explorator de planete. Alt pământ, pentru că aici nu te-am găsit. Părăsesc conștient această adunătură de atomi, cu scopul că poate pe următoarea sensul va fi mai aproape.

Și simt, să știi că simt, că sunt de fiecare dată mai aproape. Sunt cu un pas mai aproape de a înțelege cosmosul. Poate că și acesta nu-mi aparține, dar am în spate siguranța că apare altul curând. Alt univers cu aceleași stele pe cer, aceiași oameni pe aceeași planetă. Răspunsul era neclar, bineînțeles. Am uitat, dar aveam o senzație clară că într-o viață anterioară eram explorator de planete. Te părăsesc conștient planetă. Rămâi aici cu bine. Nu am nicio remușcare, conștiința mea a rămas pe prima planetă, acolo unde m-am născut. Sunt călător și plecarea e una din molecule din care îmi este format sângele.

Consecutivități

Nu cred că-i important, ba cred. Mă contrazic, și ce? Contează? Poate, în fine. Dacă modul tău  de a fi face rău altui om, atunci cred că ai face bine să-ți rezervi o pauză. Uneori problema e în tine, iar alteori nu. Anume momentul dat trebuie înțeles. Poate că-i mai bine să te schimbi? Sau poate că-i mai bine să te dizolvi? Chiar și schimbarea poate provoca iritații celor din jur. Un om deștept spunea că: „decât i-ai face rău unui om, m-ai bine nu i-ai face nimic”. O mie de situații — o mie de soluții. Problema uneori e în noi, alteori în cei de alături, iar câteodată problema nici nu e problemă.

Echilibru nu există, iar simetria este banală. Orice decizie a unui om pe alocuri trebuie să fie imprevizibilă și neașteptată. Eu mereu am încercat să-i șochez pe toți. Uneori am fost acceptat, iar alteori judecat. Sunt momente. Consecutivități cu care ne confruntăm deseori devin lucruri de aruncat la coșul de gunoi. Uneori ultima ta dată trebuie să fie ultima ta dată. Ultima încercare, ultima șansă. Uneori chiar poate că nu-i al tău. Asta-i normal. Pui punct și mergi mai departe, pentru că-i din viață.

Final

Cred că am nevoie de o pauză mai lungă și o revenire la normal. Cel mai probabil că o să dispar pentru ceva timp din viața voastră. Fiecare are nevoie de un restart al propriului eu. Eu am încercat să fiu detașat în offline câteva zile, dar eficacitatea exercițiului lasă de dorit. Uneori cred că avem nevoie cu toții  să ne deconectăm de la realitate. Sincer, pierdem capacitatea de a o mai înțelege și nu ne rămâne decât să ne deconectăm temporar de la societate.

Pierdem esența lucrurilor, mai ales când conștientizăm apropierea finalului. Eu am încercat să construiesc, dar constructorul din mine este incompetent. Nu-i neapărat să fie ceva complex. Pur și simplu trebuie să fie pauze. Ritmul are o frecvență ridicată, iar eu nu reușesc după el. Cred că am nevoie de o pauză mai lungă și o revenire la normal. Cel mai probabil că o să dispar pentru ceva timp din viața voastră.

Wasted

Consecință logică a tuturor alegerilor noastre. Pentru că dacă omul renunță la tine, singura ta opțiune care-ți rămâne, e să renunți la rândul tău. Pur și simplu renunți, suferi, tragi concluzii, prinzi puteri și mergi mai departe. Limita vieții noastre, dar nu azi, nu acum, nu din cauza unui om. Lupta nu poate dura veșnic. Pui punct și mergi mai departe. Chiar dacă lacrimi, chiar dacă doare, chiar dacă n-ai de ales.

Sincer, ai două opțiuni, ori acum, ori mai oferi culori vieții tale cu alți oameni și alte împrejurimi ca să pui punct mai apoi. Nu depinde totul de tine, chiar dacă ai încercat, chiar dacă ai sperat. E timpul să ucizi ultimele tale iluzii pentru că dacă nu-i al tău, nu-i al tău. Nu-i foarte complicat. E greu să accepți, dar nu-i complicat. În general cred că complicitatea cu greutatea n-au nimic de a face. Pur și simplu gata, pur și simplu mulțumesc, pur și simplu ajunge, pur și simplu punct.