Nomad

Mă gândeam că toate lucrurile de la sine merg în mod normal. Evident că pentru fiecare normalitatea are dimensiuni diferite de existență și totuși normalitatea sună bine. Sună bine, atâta timp cât normalitatea mea cu a ta coincide. Păcat e atunci când intersecția normalităților noastre nu oferă niciun punct de intersecție. Totuși avem suflete nomade și de azi acesta e cuvântul meu iubit. Noi rătăcim pe aceleași străzi pe care alții își găsesc esența și cât de straniu n-ar părea, noi cei care altfel privim lucrurile chiar savurăm din plin rătăcirea în care ne aflăm.

Noi ne găsim prin rătăcire și nici o rimă nu ne poate opri din mers. Când mergi nicăieri ajungi oricum la un capăt, chiar dacă capătul acesta e de la început. Am ocazia să văd cum te schimbi și asta-i o altfel de artă. Tablourile noastre nu sunt monotone. E pictură modificată și-i despre suflete nomade. Noi azi suntem unde mâine probabil deja am fost, dar ieri abia urmează să ajungem. Toate lucrurile de la sine merg în mod normal, doar că normalitatea mea cu a ta nu coincide și doar atât.

Aftertaste

Nu, mulțumesc.

Există de fapt așa un cuvânt în engleză, aftertaste. În română are o traducere mai puțin poetică, dar totuși acesta poate fi descris. Tot ce facem, tot ce spunem și toate pe care le gândim în mod normal se depozitează. Există un loc care le cumulează pe toate. Chiar dacă un meci normal de box durează 12 runde, nu poți fi sigur că ajungi măcar în runda cu numărul doi. Termenul de valabilitate la diferite produse este diferit, una-i clar, e limitat la totul. Azi expir eu, mâine tu. Pur și simplu lucrurile nu pot decurge în mod normal de la sine, trebuie să existe puncte de discontinuitate și indiferent de speța lor, acestea sunt rupturi. Conductibilitatea emoțională suferă și asta-i trist.

Când mă gândesc că acesta ar putea fi ultimul meu articol, ce păcat, chiar eram sigur că într-o bună zi voi scrie o carte. Supraaprecierea cu care ne trezim în fiecare dimineață se dizolvă undeva în a doua parte a zilei, pentru că de fiecare dată înțelegi că trebuie să începi de la început. Există de fapt așa un cuvânt în engleză, aftertaste. În română are o traducere mai puțin poetică, dar totuși acesta poate fi descris. Tot ce facem, tot ce spunem și toate pe care le gândim în mod normal se depozitează. Azi atât, azi punct, azi ochi deschiși, în sfârșit mă culc cu zâmbet pe buze, sarcastic, dar zâmbet. 

Generalizăm

De fapt nu știi când poate fi ultimul tău inspiră-expiră de oxigen. Oamenii sunt răi? Generalizăm ca de obicei și totuși există opțiuni, există un oarecare număr de oameni care merită apreciați doar pentru simplu fapt că există în viața ta. Una-i clar, mâine pentru cineva probabil că poate să nu mai existe, asta și înseamnă prima-ultima ta clipă din viața pe care o trăiești. Până aici a mers ostașul, ar suna haios, dar nu sună, pentru că e despre finaluri și e despre lucruri mult mai importante decât problemele noastre cotidiene cu care ne confruntăm.

E despre sfârșituri, iar uneori regretele noastre țin nu despre faptul că s-a sfârșit, ci despre faptul că a durat atât de mult povestea aceasta cu final predestinat. Noi suntem muritori, sincer. O simplă vizită la medic se poate transforma într-o ultimă scrisoare de dragoste sau într-un testament. Nu e despre chestii triste, e despre realitate care deseori este ignorată de noi pentru lucruri mult mai ”esențiale”. Pentru că de fapt nu știi când poate fi ultimul tău inspiră-expiră de oxigen și-i sfârșit.

Compasiune

E insuficiență de iubire, altfel nu pot explica.

Noi putem să generalizăm pe seama unui singur exemplu. Așa se nasc stereotipurile, când un om îți distruge ziua cu răutatea pe care o poartă în el, iar pentru tine e vinovată o lume întreagă. Îmi pare sincer rău pentru toată ura care trăiește în inimile noastre. Cred că la școală ar trebui să-i învățăm pe copii ce semnifică empatia și compasiunea. Ne lipsește și îi molipsim și pe ceilalți cu tristețea pe care o purtăm în sufletele noastre.

Eu astăzi pentru prima dată în viață am conștientizat că suntem muritori, pentru o clipă, doar pentru una, dar îmi era suficient ca să înțeleg că toată mândria pe care o port în rucsac, toate fricile, tot negativul și tot ce-i rău, dar din păcate omenesc, nu costă nimic în fața inevitabilului sfârșit. Nu vreau să crezi că sunt trist, ba din contra vreau să mă laud că de azi colo, am să fac tot posibilul și imposibilul să-i înțeleg pe oameni, să mă înțeleg pe mine un pic mai mult.

P.S. Îmi pare sincer rău pentru unii oameni.

Magnetism

Zona de confort e ca un magnet, însă noi ca sarcină trebuie să fim neutri. Evident că-i fizică și atât. Legi care pentru un univers întreg contează, pentru entități și identități aparte contează mai puțin. Atracție sau nu, oamenii până la urmă oricum se întâlnesc, indiferent de toate obstacolele care apar în cale. Îmi stă în cap gândul că am să pot și chiar încep să pot.

Asta contează cel mai mult, pentru că succesul unui om e legat nu doar de circumstanțe,  de fapt doar de circumstanțe. Poți să mă contrazici, dar să nu o faci pentru că uneori nu locul, ci timpul potrivit contează. Sistemul în care trăim, nu este bidimensional, nici măcar tridimensional, trăim într-un sistem în care timpul decide mai mult decât orice altă dimensiune, asta-i matematică, plictisitor, știu.

De fapt, un om deștept spunea că zona de confort e ca un magnet, însă noi ca sarcină trebuie să fim neutri, atracție sau nu, oamenii într-un final se întâlnesc, indiferent de toate obstacolele care apar în calea lor.

Scuze

Mă gândeam că trebuie ceva să schimb. Sinceritatea e atât de aproape și totuși mi se pare ireal. Cineva spunea că schimbarea este factorul decisiv în creșterea emoțională a unui om. Și totuși cred că sunt lucruri, care neschimbate aduc mult mai mult impact decât schimbarea. Excepții bineînțeles. Eu de exemplu cred în lucrurile statornice, dar combinate cu schimbarea.

Pentru că noi oamenii avem insuficiență de oameni. Realitatea oricum este dispersată, dar noi n-avem nevoie de ea în forma ei. Totuși suntem subiectivi în ceea ce privește realitatea, dar asta-și are farmecul său. Uneori așteptăm ca cineva să ne salveze, inima omenească însă are puteri supranaturale. Și-am vrut să scriu ceva frumos, cu dedicație, dar mi-a ieșit ca de obicei, gata punct, scuze.

Transcendent

Oamenii trebuie să fie sinceri la timpul potrivit că mai apoi necesitatea acesteia nu mai figurează ca subiect principal. Când omul se transformă dintr-un personaj principal în unul secundar acțiunile acestuia nu mai sunt tratate ca atare. E despre a fi la timpul potrivit în locul potrivit omul potrivit. Nu după, nu altădată, nu în altă parte. Bine spunea un om deștept, când oamenii nu au nevoie de sinceritatea ta, locul, timpul și circumstanțele acesteia nu mai contează.

Pentru cineva ești prioritatea numărul unu, iar pentru altcineva ești doar o opțiune, una din multe altele. Problema e să putem diferenția esența de ne esență, iar acest lucru îmi pare cel mai complicat. Suntem atât de neartiști că până și un gest nesemnificativ crează disonanță, dar totul se petrece până la un timp. Păpușa și păpușarul sunt legate de același fir de ață, iar dacă oamenii nu sunt sinceri unii cu alții la timpul potrivit, mai apoi necesitatea acestei sincerități nu mai figurează ca subiect principal. E vorba de transformare, metamorfoză, e vorba despre planuri secunde care nu intersectează viețile noastre primare. E vorba de puncte. Sfârșit.