Uși închise

Sunt uși care nu trebuie niciodată deschise. Să renunți la felul tău de a fi pentru a crea compatibilitate cu viitorul care nu îți aparține este cea mare osândă a personalității noastre. Sunt uși care nu sunt predestinate nouă.

Uneori compatibilitatea valorilor cu care venim cu cele pe care ne sunt impuse este nulă. Sunt compromisuri care n-au sens să le accepți,nu pentru că n-ai fi gata pentru ele și nu pentru că acestea n-ar fi gata pentru tine, pur și simplu uneori acestea n-aduc nici un folos, așa că n-are sens. De aia noi ne părăsim unii pe alții, pentru că e reciproc. Închidem ușile care demult au fost închise pentru noi, dar am conștientizat abia acum. Toate-s cu un motiv și știu că sunt uși care nu trebuie niciodată deschise. Să renunți la felul tău de a fi pentru a crea compatibilitate cu viitorul care nu îți aparține este cea mare osândă a personalității noastre.

Timp nepotrivit

Că-i despre trecerea răsăritului în apus. Și așa-i în fiecare zi, de la un capăt la altul. O să ne trezim într-o bună zi și o să constatăm că dormim mult prea strâns pentru a reuși să mai conștientizăm fericirea. Noi nu vedem dincolo de aparențe, iar acest fapt crează spațiu pentru interpretări și conjugări ale verbelor la un timp nepotrivit. Trebuie să ne învățăm să acordăm felul nostru de a fi la experiența altor oameni că de altfel nu mai are sens să vorbim despre empatie. Noi am încercat să definim înțelesuri, dar n-am izbutit să le înțelegem. Calambur și atât. Noi degeaba căutăm artefacte, mai ales atunci când cel mai de preț lucru care poate fi descoperit este propriul nostru potențial.

Chiar cred că într-o bună zi vom inventa o metodă sau o tehnologie care ne va spune clar de ce suntem buni și ce trebuie să dezvoltăm în noi. N-am să învăț niciodată un iepure să-noate atâta timp cât acesta este bun la sărit. Am obosit să judec circumstanțele după culoare și oamenii după capacități unidimensionale. Sufletul vrea liniște și găsire, el vrea să admire trecerea răsăritului în apus și are un vis ca într-o bună zi să se trezească și să constate că somnul strâns care-l avuse a fost un fel de jertfă pentru altarul fericirii. Ne vom învăța să vedem într-o bună zi dincolo de aparențe.

Analfabeți

Și da, suntem analfabeți la capitolul iubire.

Acel moment când ești absorbit de mare și de algele verzi, iar gălăgia de fapt e doar acolo undeva în interiorul sufletului tău. Senzațiile când buzele ei se transformă în amintiri, pierdute fiind cu timpul, file din acel album cu poze alb negru. Privind acel apus de soare ascuns de nori, rămâi doar tu, acea cafea cu gust iute-amar de piper bulgăresc, pișcotul cumpărat de la brutăria din preajma acelei librării de amintiri, lacrimi care curg în mare plutind printre alge și scrumul de la ultima țigară.

P.S. Învață să înoți printre gânduri și amintiri de altfel te vor absorbi ca o gaură neagră.

Gata

Tocmai am avut o discuție cu un prieten despre șanse. Anume despre ratările pe care le avem în viață am discutat. Am trăit în umbra fricii douăzeci și câțiva ani. A fost oribil, dar am trecut de această etapă. Gen să te accepți așa cum ești sau să faci ceva mai special în viața asta, mai știu eu, e vorba despre atitudine într-un final.

Dacă ai decis să renunți la mine înseamnă că renunți fără niciun drept de a mai ști ce fac și cum fac ca să găsesc fericirea. Adică dacă ai renunțat să fii parte a existenței mele, ai renunțat oficial și la fericirea care urmează s-o găsesc, asta în caz când aceasta poate fi în general găsită. Gata punct.

Visător

Cred că de azi pot spune sigur că ceea ce vreau nu corespunde totalmente cu ceea ce fac. Rutina cred că este problema tuturor. Unii o adoră, iar alții o urăsc din tot sufletul. Aș schimba ceva doar că problema e că nu știu ce vreau, știu doar că vreau schimbare și asta e dilema mea și posibil dilema celor care mă citesc. Am înțeles că n-am înțeles nimic. Noi chiar am fost făcuți pentru ceea ce facem la moment?

Pe semne că suntem cu toții pe un teren minat. Că tot încercăm să ne găsim calea, simțul căutării ne oprește din mers. Poate că dacă am fi putut zbura era mai ușor. Visătorii deseori devin ratați. Cred că de azi pot spune sigur că ceea ce vrem nu corespunde mereu cu ceea ce facem. Rutina este problema celor care o adoră și celor care o urăsc. Noi adesea vrem să schimbăm ceva, dar niciodată nu știm ce anume.

00:02

Cred că am să încep cum încep toți ceilalți, cu introducerea. Anume consecutivitatea clasică este privită ca a fi una banală. Așa se nasc șirurile, din cuvinte consecutive, care au continuitate și dependență și care fiecare separat nu înseamnă nimic, dar împreună reprezintă totul. Suntem nimicuri matematice unul fără de altul, zerouri absolute, de parcă modulul felului de a exista ar fi exponent.

Unu la putere e unu și atât, nu trebuie să știi multă algebră pentru a înțelege acest lucru. Măreția mereu a fost creată de doi sau de mai mulți, chiar dacă istoria pledează pentru imortalizare la singular, cu toții știm că genii n-ar fi fost genii dacă n-ar fi avut catalizatori de acțiune. Au fost mereu oameni în spatele succeselor altor oameni. Om pentru om, asta-i motivul. Așa se nasc esențele, din combinații repetate, până-ntr-un moment când astea devin compuși organici. Oricum chimie nu știu mulți așa că hai să acceptăm figura de stil utilizată, la urma urmei e și asta o combinație repetată, nu neapărat reușită, dar cui îi pasă?

Cred că am face bine dacă am începe ca toți ceilalți, cu introducerea, pentru că anume acele consecutivități clasice sunt privite ca fiind banale, dar care aduc succes. Dăm naște șirurilor de gânduri pentru a depăși zerouri absolute.

Conexiuni oculare

Eu sunt moment, scânteie, trecător obișnuit. E despre fiecare și e despre clipe pe care le numim nemuritoare. Nu știi când un moment obișnuit poate deveni unul neobișnuit, dar anume această transformare imprevizibilă devine prefața unei povești. Sute de conexiuni oculare zi de zi, că nici nu știi când una din ele poate deveni fatală pentru momentele care urmează.

Fatală în sensul bun, pentru că nu știi când vei găsi compatibilitate de scânteie în ochii care urmează să-i revezi curând într-un mod regulat și plăcut. Ador ochii oamenilor, ei sunt călcâiul lui Ahile al personalităților noastre. Noi, oamenii avem ochii vulnerabili. Metaforă și-atât. Eu sunt moment, scânteie, trecător obișnuit. E despre fiecare și e despre clipe finite pe care le numim nemuritoare.