Psihologul meu personal

Un text pentru mine, suflet negru de cafea arsă, pentru că vine timpul să-ţi expui undeva tot ce te doare, iar acest minibloguleţ este psihologul meu personal. Aşa că mai jos e doar ceea ce ţine de mine. E alegerea ta dacă vrei sau nu, să citeşti nişte cuvinte încrucişate.

Acea senzaţie când eşti gol pe dinăuntru şi când nu te mai ajută nimic şi nimeni, o stare de remușcare a conștiinței, momente când eşti bine, dar parcă nu, de fapt inexplicabil.

Şi n-are sens acum să cauți greșeli că incontestabili ele sunt, în text, în acțiuni, în viață şi în jur, împacă-te cu acest fapt. Eu m-am împăcat sau cel puțin încerc să mă conving de acest fapt, pentru că straniu să-l citez azi pe Calra’s, dar „ sunt doar un om ce trece prin timp, greșind zi de zi şi învățând”.

Nu m-au dezamăgit oamenii, eu nu mai dau atenția decât oamenilor mei, dar am reușit să dezamăgesc la rândul meu. De la voi îmi cer iertare, sincer, nu pot realiza așteptările voastre, pentru că nu le cunosc şi pentru că eu sunt cum sunt, scuze.

N-am scris de câteva luni, dar am senzația că n-am scris de o veșnicie, pentru că scriu incoerent, şi n-am exersat mult timp arta scrisului, compensez în această vară.

Eu vă cuprind strâns!

TM4ARX3_Y-U.jpg

Obişnuinţă

„Şi, dat fiind că nu te poţi vedea pe tine însuți decât prin reflecție, eu, oglinda ta, îţi voi descoperi cu modestie ceea ce încă nu știai despre tine.”

— William Shakespeare

O să încep cu ceva banal, dar asta e. Trăim într-o lume cu ghimpi. Nimeni, dar absolut nimeni nu îți vrea binele, să știi. Bine, cu excepția câtorva oameni, dar, per general, cam asta e ideea. Cred că ar trebui să te obișnuiești deja cu acest fapt și să începi să faci ceva pentru tine și să nu te mai gândești la ce o să creadă cei din jur. Când scriu asemenea îndemnuri, eu mă refer la lucruri diferite, dar pozitive, cu impact, chestii care contravin așa numitor „reguli” sau „legi” ale societății, dar totodată nu fac parte din categoria – anarhie.

Nu vreau să complic această idee, fiindcă, devine sofisticat deja. O mie de oameni, o mie de păreri. Chiar nu poți corespunde tuturor concomitent, așa că la gunoi cu reproșurile lor! Cei care au schimbat lumea, la sigur, nu aveau timp pentru a asculta părerile lor, ei inventau viitorul.

Nu vreau să crezi că acest articol e despre urâtul din lume sau despre negativ, da, tu cel care ai ajuns, totuși, aici cu lectura, acest articol e despre tine! Hai să inventăm viitorul!!!

„Doar când nu mai eşti de trebuinţă, părerea despre tine este sinceră.

— George Geafir

OS3f4qSZ3-o

Vocea infinitului

Eu mă dizolv în primăvară, dar tu ce faci?

În general cred că pe un aşa timp frumos, oamenii ar trebui să steie mai puţin cu nasul în iphone-le şi samsung-urile lor. Nu mai spunem nimic de rețelele de socializare. Sunt lucruri mult mai importante în viaţă, să mă credeți pe cuvânt. Vorbesc de acele plimbări de la orele 8 seara pe malul lacului, sau în parc, sau undeva în altă parte, plimbări care au ca scop reamintirea faptului că totuși primăvara înfloresc nu doar florile.

Nu mai ştiu cum la voi, dar personal, îmi era foarte dor de asemenea zile. Zile de  vineri, sau de luni, zile în care ai în faţa ta doar soarele, ochelarii pe ochi şi vocea infinitului în urechi. Off! Cât de frumos sună liniștea!

Azi un mesaj mai scurt!

Mă duc să mă dizolv în primăvară!

Aripi negre

După atâtea virgule puse nu la locul lor, după atâtea nopți nedormite, după atâtea lucruri scrise în zadar şi nu, după cuvinte inutile şi nu, totuși cred că merităm pe deplin ceea ce avem şi ar trebui să ne împăcăm cu acest fapt. Sunt doar consecințe, atât. Sunt şi frământări şi bine că majoritatea nu mă cunosc. Cineva ezită un pic, dar totuși ei susțin că sunt citibil după comportament. Poate, dar nu prea cred.

Aluzii, dar încerc să văd un progres în toate, pentru că în tot acest ocean depresiv, mai sunt lucruri care îţi creează nota aia de optimism, noi o mai numim speranță. Mai ești aici cu cititul? Azi e din nou un articol pentru mine, scuze. Mai am nevoie şi de momente de genul, momente când nu ai ce spune lumii din jur, dar la sigur sunt câteva lucruri pe care le pot spune mie însumi. Îmi iese greu să strâng cuvinte și idei coerente în timpul acelor focuri de artificii care au loc acum în creierașul meu, cred și sper că înțelegi despre ce merge vorba acum, ai avut şi tu așa momente, nu?

Nu că aș crede, dar dacă ei ar exista, îngerii şi demonii ar avea aceeași înfățișare. Păi eu sunt în proces de metamorfoză. Nu sunt nicidecum un sfânt. Am doar aripi, aripi negre. Nu-ți fă griji, eu nu-ți voi dedica mai mult nici un rând. Sub acest strat gros de minciună se află totuși acea picătură mică de adevăr.

2YYSuEz8Cts

Remediere

„După furtunile sufletului, ca și după cele ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte.”

— Nicolae Iorga

c06ff48d2a735ff7bb3edf97ca5db25b

Salut om bun!

Eu nu ştiu cum tu, dar eu în asemenea momente înțeleg că problema nu era nici în tine şi nici în el sau ea, depinde de cine eşti tu ca gen citind, acest articol.

Când ai venit ai găsit un suflet hăituit, gol şi fricos, o zdreanță lăsat de precedentul posesor. Aşa am deprins noi să donăm suflete oamenilor pe care îi socotim dragi într-un moment dat, dar care nu sunt din păcate. Sunt oameni potriviți pentru alții, nu şi pentru noi, nu e vina lor la sigur. Ai cerut de la el, dragoste, pasiune, empatie şi atitudine, dar ce poți lua dintr-un sac gol?

El şi acum se află în acel proces de remediere, dar la sigur nu scapă fără cicatrici. E plin de semne, iar tu ai mai lăsat unul. Probabil ţi-ai măscărit mâinile de glod, pentru că sufletul lui era murdar, dar el nu special. Să-l întâlnit cu un an mai înainte sau cu unul mai apoi, îl găseai probabil bine dispus şi sănătos. Lu-i ia fost obijduitor un lucru la urmă, faptul că tu ai cerut sfaturi şi l-ai discutat cu acel lup, care vrei nu vrei, se face vinovat de rănile adânci ale sacului zdrențuit, dar el nu-ţi ține pică şi nici tu să nu ții supărare pe el.

În acest început luminos de primăvară, vindecă-te cu cărți bune, plimbări pe malul râului, cafea bună şi muzică, ea inspiră, cel puțin el simte acest lucru. În general am spus-o că le pune pe toate la locul lor nu timpul, ci muzica. Te-am cuprins om bun. Dragoste şi nu uita că primăvara înfloresc nu doar copacii şi florile.

„Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate.” 

— Mircea Eliade

Hemoragie

„Lumea nu este o fabrică de împlinire a dorințelor.” — John Green

Salut om bun!

Cum e să ți se taie aripile? Vorbesc de acea amputare conștientă a sufletului. Un lucru foarte dureros şi inexplicabil, dar care este necesar pentru a stopa acea hemoragie a sufletului tău, de astfel riști să sângerezi toată viața. Pentru că te tămădui singur cu timpul sau te ajută cineva să o faci, dar la moment trebuie să o simți, durerea în general se vrea simțită şi trăită.

Oamenii care te întreabă dacă eşti bine, spune-le că eventual vei fi. Probabil numai eu în aşa momente sunt epuizat şi fizic, reacţionez altfel şi probabil că durează ceva timp până mă fac bine. Cred că sunt slab la acest capitol. De obicei mă ajută o carte sau acei doi prieteni care mă cunosc mai bine decât eu pe mine. Eu în general cred că e bine să mai fii şi trist, de altfel nu vei aprecia la justa valoare acele momente frumoase, pozitive şi vesele care au fost şi care urmează să aibă loc.

Viaţa omului în general e o funcţie de multe variabile, şi aici s-a trezit matematicianul din mine. Ar fi banal să fim definiţi doar de o dreaptă. Monotonia în general este plictisitoare. Trebuie să ai şi urcușuri şi coborâșuri, extreme, momente de diferit semn. Nu poţi şi oboseşti de la prea mult bine. Ca la urmă, momentele tale chiar pot părea fericiri pentru cineva. Totul e relativ.

Te-am cuprins om bun!

„Aş fi dorit ca inima mea
să fi fost o plajă,
astfel ca marea
să-ţi fi putut şterge
urmele
lăsate acolo.”

— John Green

khl7ievzcjg

Culoarea neagră

Spuneam că mai departe merg singur, cel puțin aş vrea să o fac un timp oarecare. Muzica care răsună în căști în asemenea momente sună altfel, senzații de izolări plăcute. Parcă ar fi îmbrăcată acea mantie invizibilă, când observi lumea, iar ea nu. De fapt tu eşti invizibil pentru ea în orice caz. Azi nu vreau să critic nimic şi nu vreau să crezi că e o stare depresivă la mine, aşa sunt eu de obicei. Culoarea neagră tot este o culoare, împacă-te cu acest fapt şi mergi înainte. Nu suntem clovni ca să zâmbim încontinuu şi să facem mimici strâmbe.

Da, ne dezamăgim în oameni, dar şi în noi oamenii s-au dezamăgit multe ori şi-o vor mai face. Da, ne setăm așteptări faţă de oameni care nu sunt realizate în majoritatea cazurilor, dar şi noi nu le-am realizat pe ale lor. Da, ne îndrăgostim în oameni greşiti, dar şi ei s-au îndrăgostit în noi, ca fiind persoane greșite la rândul nostru. Da, sperăm şi contăm pe ei, așa cum au făcut-o şi ei. Împacă-te şi mergi înainte.

Nu sunt depresiv şi nici stările mele nu sunt stări depresive, sunt doar stări. Probabil când cineva încearcă să te schimbe anume la acest capitol, el încearcă să oglindească în tine pe sine însuși, păcat. Cred că într-un om matur, o personalitate gata formată, indiferent de tipul ei, nu mai poți să educi valori şi nu mai poţi să-l înveţi nimic, numai dacă el singur nu vrea. Omul poate căpăta competențe, abilități fizice, dar în nici un caz, valori. Nu suntem flexibil de la o vârstă anume.

Cineva iubeşte câinii, iar cineva pisicile, iar cineva nu le suportă pe nici unul din ei sau ele. Oamenii sunt diferiţi la unele capitole.

„Omenirea este aşa cum este. Problema constă nu în a o schimba, ci în a o cunoaşte.” — Gustave Flaubert

yhtokbrw9m0

Nimicuri

Salut om bun!

Apropo cel mai bine îmi iese să scriu nimicuri, aşa că dacă ai ceva mai bun nu pot să te ţin aici printre cuvinte pline pentru mine, dar goale pentru restul. Spuneam anterior că eu sunt de părerea că lipsa nefericirii pentru mine şi este fericirea adevărată. Aşa o ipostază aparte a ei, pentru că nimeni nu o poate defini şi nici nu cred că ar fi cazul de o definit. De la om la om diferă, probabil că din acest motiv şi apar divergențe în opinii, pentru că suntem diferiți.

Astăzi aşa cu o idee simplă şi bine ştiută de toţi. Totul are un preţ. Pentru totul trebuie să achiţi, fie cu bani, fie cu oameni, pe care îi pierzi în rezultatul unor acţiuni alese să fie făcute de noi. Eu şi acum îmi achit creditul, o fac în rate şi este epuizant. E vorba de acel credit de emoţii şi nu unul pentru frigider sau apartamentul pe care majoritatea îl procură, undeva la o margine de oraş.

Undeva o facem intenţionat, undeva inconştient, dar suntem ceea ce alegem să fim.

Azi mai scurt, fără citate, dar promit că mâine revin cu ceva şi pentru voi dragii mei iubitori de cafea şi de viaţă!

 

Empatic


Salut om bun!

Noi nu ne cunoaștem, dar eu nu cu gânduri rele. Da! Un pic depresive uneori, un pic metaforice, dar am doar intenții bune în legătură cu ele. Eu pe lângă mine, mai iubesc uneori şi lumea din jur, şi transform gânduri în cafea pentru suflet, uneori fiind prea concentrată, dar vreau să-ţi înviorez gândurile prin modul meu de a exista şi a mă adresa ție om bun.

Inima mea nu mai pompează sânge şi e din nou o metaforă. Chiar simt insuficiența acută de inspirație, deși începutul primăverii nu promitea un asemenea dezastru. E o catastrofă emoțională, dar sper că tu eşti bine. Eu nu iubesc, sunt bolnav şi în acest sens. Vorbesc de acea dragoste de care vorbesc toţi şi care aduce venit bun vânzătorilor de flori, dar sper că tu iubeşti drag cititor cu toată inima. Eu nici nu mai sunt fericit, nu ştiu cum arată şi nici n-am nici această abilitate. Eu sunt persoana care crede că lipsa nefericirii şi este fericirea. Senzații de negru pe suflet şi nu mă plâng, doar că lumea din jur se uită straniu.

Toţi cred că e ceva cu mine, dar eu sunt aşa cum sunt. Probabil supradoza de indiferenţă la care am fost supus, m-a transformat într-un nesimțit critic şi egoist. La început era dureros, dar acum a devenit vesel şi acest fapt mă sperie un pic, dar nu mult. Şi când mă gândeam că eram un empatic acut, iar acum sunt un nimic cu o autoapreciere peste mediu, una din categoria pe care o uram nimănui, iar acum sunt proprietar al pachetului majoritar de acţiuni. Spuneam la crearea acestui blog, că e unul personal. Voi mai înşira şi gânduri pentru mine.

Te-am cuprins om bun, merci că m-ai ascultat sau mai bine zis m-ai citit şi azi. Bag un citat mai jos ca să nu fie zadarnică lectura ta, până aici.


„Indiferenţa asta ideologică şi amabilă, prezentată sub unghiul veşniciei, ascunde mici aranjamente făcute sec, sub unghiul actualităţii şi cu caracter strict personal.” — Camil Petrescu

ipu0fw32fqs

Cerebral

Uneori îi duc dorul, dar mă gândesc că această distanță dintre noi crează doar nota aia de inexplicabil continuu. Zâmbesc din tot sufletul când mă gândesc la ea. Ea e una din puținele care mă cunoaște pe adevăratul eu, fără mască, fără armura care am obiceiul să o port zi de zi. Din câte îmi mai amintesc, ea a fost mai singura cu care am fost într-adevăr sincer. În acest sfârșit luminos de februarie, eu îi duc dorul.

Cred că era mijloc de iulie când am dat ochii cu ea prima dată. A fost ceea ce numesc oamenii, dragoste la prima vedere, cel puțin din partea mea așa a fost. Ea era din cei sau cele care mă accepta de fiecare dată când reveneam, aşa cum sunt. Acest fapt era şi mai este unul extraordinar.

Oamenii așteaptă, o parte din ei chiar cred că eu sunt un om luminos, dar eu nu sunt şi nici nu vreau. Alții îmi reproșează acest fapt, deși chiar fusese preîntâmpinați că în împărăția mea doar plouă. Am fost sincer şi cu adevărat luminos doar cu dânsa. Ultima dată când mă destăinuiam ei, era iunie, ceașca de cafea îmi tremura în mână, iar în ochii ei se reflecta luna. Nu e o lege, poate mai degrabă o afirmație personală, dar la noi dragostea e cerebrală. Draga mea, Mare, eu te iubesc şi banal, dar în acest sfârșit luminos de februarie, eu îţi duc dorul.

„Mergi de-a lungul Raiului şi vei găsi marea”.— (proverb francez)

hs-bgfruefi