Plecăm cu toții

Și noi plecăm! Întâi plecăm capul, pe urmă demnitatea o plecăm în fața lor, iar mai apoi plecăm și noi, distruși, un pic umili, doar cioburi mici, dar într-un final decidem să plecăm și-o facem. Și ce ne rămâne după? Ce avem de ales din noi cei scrum și praf rămași și transformați? Devin fără suflet cei admirați fără măsură, dar cei care se lipsesc totalmente de admirație tot fără suflete rămân?

Lipsit de tot, absolut, decizi în una din serile alea când (chiar dacă în gânduri ai doar ceață) cerul este senin și înstelat să faci o schimbare. Lipsit de tot, absolut fără sens, anume în acea noapte de lună plină tu decizi să arunci tot gunoiul din viața ta, începând de la gânduri și terminând cu niște blugi de acum 5 ani, care stau pe raft și strâng doar praf. Probabil că luna nu are de a face nimic cu situații de genul, dar mereu există loc pentru un „dar”!

Devin fără suflet cei admirați fără măsură, dar cei care se lipsesc totalmente de admirație tot fără suflete rămân?

Anunțuri

Fii

Fii curios.

Fii curios de tot ce-i necunoscut, pentru că doar astfel poți cunoaște dragostea față de viață, respectiv, față de bine, adevăr și frumos. Tot ce există în jurul tău e într-un sens frumos, bun și adevărat, depinde doar de felul tău de a vedea, de a-ți analiza ambianța. Precum pofta vine mâncând, dragostea față de viață vine cunoscând-o. Cunoașterea e peste tot și tot ce ține de tine e să o capeți.

Fii explorator.

Explorează tot ce ești în stare să ajungi și atingi, dar tu ești în stare de neimaginabilul și de incognoscibilul, aceasta o afli când îți începi traseul. Parcurgând acest itinerar, tu începi să-l îndrăgești tot mai mult, drumul vieții.

Fii fericit.

Fii fericit pentru că ai încă atâtea de cunoscut, ai încă atâtea de văzut și atâtea emoții de simțit. Tu ai capacitatea să descoperi universul înconjurător. Acum sari în genunea necunoscutului și gustă din el, e cel mai delicios fel de mâncare, pentru că gustul ei îți stăruie dragostea de viață.

Fii curios, deci fii explorator și fii fericit.

Și zi de zi

Zburăm o viață prin timp ca niște…

Zburăm urmărind căderea nisipului din clepsidră și nu conștientizăm eternul lucru. Esențial că suntem oameni, așa am fost numiți de ei. Zburăm pe lângă ei, nu ne oprim decât la semafor pe un scurt timp, iar după, fugim din nou. Niște izbiți, niște grăbiți suntem, am fost și cred că vom fi, dar asta este, zburăm o viață prin timp ca niște…

Avem doar intersecții zi de zi și semafoare. Din nou oprit pe banda laterală, parcat neregulamentar, te-aștept aici la roșu. Te-am cunoscut acolo, așa cum tu erai. Zburai și tu, dar totuși noi fiind pe contrasens, ne-am privit în ochi 10 de secunde și am continuat să zburăm în voia lor, în voia noastră. Și zi de zi, naiv, grăbiți zburăm prin timp o viață întreagă ca niște… ca niște izbiți, suntem grăbiți, nesinceri.

La ultimul semafor de pe această stradă, te-am întâlnit din nou, veneai din nou pe contrasens, dar am decis de această dată să virez pe banda stângă să te întâlnesc pe tine. Zburăm acum în doi ca niște… și cine știe până unde, dar astăzi sunt mai calm, dar până când ajungem din nou la semafor și am să te rog să nu virezi din nou la stânga!

Undeva există

Încerc mai simplu, dar tot îmi pare complicat. Eu știu că ei există. Există în viața ta oameni care te iubesc. Eu știu că există și ei, oameni care te urăsc în viața ta. Mai știu că există în viața ta oameni care sunt indiferenți. Există în viața ta oameni care te admiră, cel puțin membrii familiei. Există în viața ta și oameni care te invidiază. Eu mai știu că în viața ta există oameni care te critică la tot pasul. Și mai știu că mai există în viața ta oameni care te laudă mai tot timpul. Eu știu că există în viața ta așa oameni. În viața mea e la fel.

Știi de ce avem o așa gamă largă de oameni? Pentru că noi singuri iubim pe cineva, iar pe altcineva urâm, pe cineva admirăm și le aducem laude iar pe altcineva aducem doar critică nesinceră și subiectivă. Probabil jalnic, dar în procesul nostru de schimbare e foarte important să conștientizăm aceste lucruri. Eu te admir om bun. Te-am cuprins. Fii fericit, iubit și iartă, toate la imperativ!

Priviri goale

Și parcă totul mergea bine, dar undeva pe alocuri ceva nu a coincis. Probabil undeva pe alocuri ceva s-a întâmplat. Probabil undeva pe alocuri cineva și-a fript sufletul oferind prea multă încredere. Poate că undeva pe alocuri am fost prea sinceri și am lăsat ușile mai mult decât întredeschise. De fapt au fost lăsate deschise totalmente. Probabil că am avut așteptări și am fost confruntați cu realitatea, pierzând categoric fără a mai avea șansă pentru un retur cu speranță că vom face o returnare de scor.

Păcat și jalnic, dar probabil e și din motiv că distanța totuși este un catalizator categoric în schimbarea noastră ca oameni. Noi ne schimbăm, banal, am zis-o, dar o mai spun. Probabil e și din motiv că am reușit să necunoaștem și am constatat că suntem incompatibili.

Eu mai țin minte acele momente care au generat amintiri. Acea sclipire din ochi care ducea a pasiune nebunatică mi-o amintesc și acum. Dar probabil că a fost să fie! Mai revenim. Ne mai vedem, dar într-un final ajung să mă întreb: ”cum e să găsești goliciune în ochii unui om care mai nu demult îți erau dragi?”.

Transformări

Și dacă despre matematică, atunci totul constă în transformări echivalente ca la sfârșit cu speranța că vom ajunge la un rezultat final să primim acea satisfacție de împlinire. De fapt despre oameni e la fel. Fie noi sau fie despre alții, ne transformăm. Devenim poate mai simpli, dar poate și nu. Plăcerea e atunci când rezultatul așteptat coincide cu cel pe care îl primim în rezultatul acelor transformări.

Mai înmulțim sau mai simplificăm, adunăm și scădem oameni în egalitatea noastră pe care o numim viață, dar deseori o transformăm în inegalități. Păcat că suntem așa sau poate nu. Probabil cea mai mare așteptare a noastră ar fi ca într-acel final care vine să nu obținem mulțimea vidă, deși e și aia o soluție. Din acest motiv în acest proces de metamorfoză e important să savurăm fiecare transformare, fiecare moment. E foarte important în viziunea mea subiectivă să trăim mai mult cu prezentul, mai mult cu momente care au să devină amintiri, dar gândurile la ziua de mâine să rămână pe plan secund, dar să rămână.

Eu te-am cuprins om bun! Fii fericit și nu uita că și infinitul are probabil o limită. Totul are sfârșit chiar dacă nu-l vedem, chiar dacă nu-l putem pipăi cu mâna. Eu sunt aici și acum. Probabil o constantă pentru tine necesară transformărilor pe care le faci tu în viața ta, dar probabil și nu! Vedem. Fii bun, fii tu, iartă, zâmbește și iubește!

Timp limitat

Nu moartea e absenţa vieţii, ci viaţa reprezintă absenţa morţii, întrucât nu poţi afirma că limita e absenţa infinitului, infinitul e absenţa limitei, pentru că moartea e o limită. Într-adevăr, plecăm cu toţii spre inexistență, dar această inexistentâță perpetuă e şi o limită, o limită a vieţii. În acelaşi timp moartea e pe cât un stimulator, pe atât și un anihilator al tuturor lucrurilor pe care le facem în viaţă. Și totuși ce ne încurcă, acum știind lucrurile, să trăim o limită mai frumoasă?

Faptul că avem un timp limitat ne face să muncim asiduu zilnic pentru că timpul e tot ce avem mai important, dar simultan faptul că suntem limitaţi în timp ne face depresivi, pentru că totul se va sfârşi odată, şi atunci, care mai e şi sensul îndeletnicirii noastre?