„Atunci când cel mai tare doare sufletul, atunci sunt cel mai singur. Îmi plăcea să visez, pentru că, singurătatea nu îi era caracteristică acelei lumi, dar, oricum, eram nefericit. Suntem nefericiți din cauza că nu ne dăm seama ce facem, ce gândim, ce simțim, astfel, în fiecare moment ne contrazicem. Vreau să mă trezesc din acest somn cumplit. Primul pas spre deșteptare este conștientizarea. Primul pas în conștientizare este să fii foarte atent la corpul tău. Încetul cu încetul, devii atent la fiecare gest, la fiecare mișcare. Iar atunci când devii conștient, începe să se întâmple o minune: multe lucruri pe care le făceai înainte pur și simplu dispar. Dar eforturile parțiale sunt zadarnice.
Apa călduță nu se evaporă, eforturile călduțe sunt destinate eșecului. Transformarea are loc când fierbi la o sută de grade, atunci te evapori, atunci are loc schimbarea alchimică. Atunci începi să te înalți. Apa curge în jos, dar aburii se ridică. Acum și aici e timpul pentru a face diferență, pentru că altfel nu are nicio noimă. Îmi pierd suflul când gust din singurătate. Fiecare are nevoie să încerce câte o bucățică din ea, dar când o faci în exces are loc efectul viceversa, ea te desființează din interior. Devin vigilent în linie temporală, pentru ca singurătatea să mă deteste, să devină antipatică și să nu vrea să dea ochii cu mine…Doar niște reflecții asupra unei boli cronice, asupra unei epidemii invizibile care afectează din ce în ce mai multe suflete inocente, din care parte fac eu, pacientul care nu percepe geneza suferinții, dar simte chinul acesteia.”
Suflet din boabe de cafea 
Lasă un răspuns