Goană după sens

Personal cred că sensul existenței noastre este să dăm sens existenței noastre. Recursiv probabil, da? Sincer vă zic, în mișcarea aceasta haotică infinită noi căutăm să oferim, involuntar pe alocuri, vieții noastre un sens.  Întâi de toate, vreți voi nu vreți, dar suntem niște atomi, iar ei nu au limite bine definite și există diferite moduri de a defini dimensiunea lor. Una e simplu de înțeles, ei au un nucleu și niște electroni care se învârt în jurul lui și încă una, ei se mișcă, mereu se mișcă. Probabil asta ar suna bizar, dar ne mișcăm necontrolat, conduși de acel etern moment de fericire, banal crezând că el e unul efemer, dar din păcate sau din fericire, nu e chiar așa.

Suntem dileme în goana asta după sens. Da, da suntem dileme pentru înșine, dar suntem și pentru ei dileme. Cel mai deosebit lucru în mișcarea pe care o face ar consta în schimbarea pe care o săvârșim asupra noastră și influențele lor asupra celor care ne sunt dragi, sau care au fost, sau care abia urmează să ne fie oameni dragi. Și nu e despre religie sau alte chestii dure și murdare pe alocuri. E despre fizică, e despre vectori, e despre a oferi acestei vieți un sens.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s