Doar niște pasionați

Până și săruturile au fost inventate, de ce n-ai crede că a fost inventată și dragostea? Dacă e să băgăm fizică filozofică în lucrurile pe care le afirmăm, atunci am spune că suntem niște atomi și poate că fluxul de lumină pe care îl vedem în sclipirea ochilor lor și este așa zisa eternă și nemărginita pace pe care o căutăm din tot dinadinsul s-o obținem. Cât de banal n-ar suna, dar știința nu mi-a distrus niciodată romantismul din vorbele spuse și pasiunea depusă în faptele săvârșite. Mai degrabă oamenii cu vorba lor mi-au distrus toată esența mea de a fi.

Suntem eprubete cu esență, eprubete în care ei au avut tot tupeul să adauge ură, invidie, egoism și gelozie. Ceea ce am obținut vedem cu toții. Am devenit un tip nevrotic, indiferent, egoist, invidios, gelos și ca rezultat, am devenit și singur într-un final. Oamenii lasă urme în drumul lor, ei vin și fac ce fac și-o fac urât de tot, vă zic, iar la final ei pleacă. Oamenii lasă doar urme în drumul lor. Pentru că suntem atomi ce ne învârtim în jurul altora, căutăm sens și legi cătăm, cătăm să fim iubiți și mai cătăm o rimă în viața noastră scurtă, iar cel mai dur că într-un final ne dezintegrăm cu toții.

Cât de complicat n-ar suna, dar totul se rezumă la un singur lucru simplu în drumul lor. Ei lasă doar amprente în urma lor, iar noi? Noi cum? Cu noi cum facem? Și cine suntem? Dacă într-un format mai scurt, atunci noi suntem doar niște eprubete mici, cu un volum scăzut, plini de esență și miros plăcut de pasiune de copil, iar în final compuși din ură, gelozie și abuz, devenim doar izuri neplăcute. Nu căuta nimic om bun, căci continuare logică nu e, e doar ce e, nimic mai mult.

Sunt plin și eu, cum cred că ești și tu, un om tatuat doar de amprente. Într-un final plecăm, dezintegrați, explozii mici de suflete păgâne. Încerci să schimbi o lume prin priviri, dar nu reușești nici să te schimbi nici chiar măcar pe tine. Nu-mi este frică de nimic, probabil mai degrabă îmi este milă, și nu de ei, și nici de tine. Și totuși cel mai mult eu mă urăsc, invidiez, pe mine. Metamorfozat, inventând cuvinte, tu nu mă crezi, nici eu, nici milă nu îmi mai e. Crescut, ucis am eu pasiunea, și dacă ai ajuns aici cu acest citit de îndoieli, să știi că poate ieri sau azi, mai ai un gând și speri, că există în lumea aceasta un loc de epurare a noastră, un loc în care tot din ce suntem compuși va dizolva și separa tot răul de esență, dar până atunci alogic chiar fiind, substanța noastră cenușie, mai are nevoie de esență.

Pentru că pasionați continuăm să ne schimbăm, ne deplasăm lăsând doar niște mici amprente în urma noastră. Ai înțeles? Eu nu, dar tu? Tot nu? Păcat. Fii bun și ascultă-te, ascultă-ți inima. Suntem doar niște pasionați și chiar mai credem că într-un final putem să inventăm iubire, s-o cizelăm și să o transformăm în fericire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s