Cui pe cui se scoate

Pentru că e sfârșit de an și pentru că orice sfârșit presupune o renunțare, azi am decis că renunț la tine. Puteam să zic acum un an în urmă că: ”– a scoate un om din inimă este cel mai dureros lucru pe care îl pot face vreodată”, și citisem tot undeva despre faptul că: ”Știm cu toții astăzi: cui pe cui se scoate. Vorbe înțelepte și adevărate. O-ntrebare însă din străfunduri suie: – Cum se scoate, totuși, ultimul din cuie?”. Totuși e greu să scoți ultimul cui și tot mai greu va fi, dacă tu singur ai decis să ți-l bați în epicentrul sufletului, transformând tot cei frumos în haos și agonie. La un moment dat când a sângerat toată inima ta, la figurat vorbind, până și ultima picătură de ură s-a lăsat vărsată și dusă de vânt, anume atunci începi a fi păpușa legată de sforile indiferenței.

Acum nu-i nicio noimă în lucrurile pe care voiesc să le zic, dar totuși voi încerca să relatez pe scurt esența. E greu să scoți omul din inima ta, fie el prieten, cunoscut sau ceva mult mai slăvit și elogiat de poeți. Și totuși? Cineva spunea că există o singură persoană pe lumea asta care deține controlul asupra ta, care te poate face să suferi sau să fii fericit, care hotărăște dacă te simți slab sau puternic, dacă ești o victimă neajutorată sau un învingător, care are grijă de tine – de sănătatea ta psihică, fizică şi spirituală sau, din contră, care te îmbolnăvește, care decide dacă îți trăiești viața visurilor tale sau ești pur şi simplu purtat prin existenţă ca o frunză în bătaia vântului. Știi cine este acea persoană? TU. Ești tu, banal cu sens și fără el.

Eu azi te las aici om bun. E greu, e dureros, dar garantez că de la o vreme cuiul din inima ta cate singur. Și atunci? Atunci rămâi doar tu, păpușa trasă de sfoară de indiferență, până nu găsești să bați un alt cui în inima ta pentru a opri hemoragia. Și tot așa pe cerc. Azi sunt al ei. Al cui? Al indiferenței. La mulți ani. Eu te-am cuprins om bun! Fii fericit, un pic mai indiferent, mai mergi un pic, privește atent în urma ta și iartă.