un apropo întârziat

Apropo, e un articol mai cu strigăt sufletesc.

Voi vreți cenzură? Hai bine, o facem și pe asta, dar să știți, nu știu ce să știți, dar în fine spre sfârșit de text, probabil că veți găsi exact nimic. Cred că era pe la orele 6 dimineața, de fapt de 3 ani buni deșteptarea mea e la orele 06:00, în partea rece a anului de fapt e încă întuneric afară, nu contează. Fac cam 50 de km tur-retur pentru a ajunge la școala  din oraș în care sunt profesor, asta așa ca detaliu mic a ceea ce am devenit și a unor lucruri și circumstanțe care continuă să influențeze metamorfoza mea. Cred că era o zi când la orele 06:00 oamenii duc deja vacile la cireadă, iar cocoșii deja cotcodăceau de dimineață. Roua de pe florile din grădina părinților reflecta frumusețea răsăritului soarelui la țară. Probabil răbdarea pe care o mai găsesc în mine se datorează faptului că mă trezesc undeva la o margine de sat. 

Pentru că noi, oamenii cei de vârsta mea, am avut altfel de copilării, noi nu suntem născuți prin București sau Chișinău, noi nu suntem băieți de la capitală și deseori suntem copleșiți de regrete atunci când suntem nevoiți să părăsim liniștea, pentru gălăgia sirenelor din orașe. Puțin diferit, pentru că noi ne-am fracturat picioarele, care mâinile, undeva pe colina din marginea satului, unde fiind mici ne jucam cu săniile sau urcam prima dată pe patinele bunicului ca să patinăm pe râul care trece exact mai la vale de sat. Noi nu am jucat nici FIFA, și nici Counter Strike, noi jucam fotbal pe șesul dintre mahalele în care trăiam, sau jucam de-a împușcatele. Ne jucam și de-a prinselea prin sat, la miezul nopții, noi cei de la țară nici nu știam că poate fi diferit, până mama nu m-a luat și m-a dus la capitală la un control medical. Atunci prima dată am văzut fețele alea triste ale oamenilor din troleibuzul 22, era și pe atunci această rută. Diferit, vă zic eu. Acum când mă trezesc la orele 06:00 dimineața, am în fața ochilor doar răsăritul soarelui reflectat în roua de pe florile mamei din fața casei și acest lucru este unul deosebit. Apreciezi acest moment în situațiile când sufletul strigă, iar marginea satului în care trăiești de 25 de ani îți oferă libertatea aia liniștită pentru tămăduirea sufletească și pentru încărcarea bateriilor. Atât parcă. Punct.

Reclame

Un gând despre „un apropo întârziat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s