Încotro?

Problema mea, dar și a multora dintre noi, oamenii, constă în faptul că nu știm cum să începem, eu nu știu cum să încep. Alergăm cu toții în toate părțile cu privirile dispersate în stânga și în dreapta, dar habar n-avem unde trebuie să ajungem. Încotro? Pentru că e forfotă în jur, iar ceea ce oamenii numesc ecou, de mult nu se mai aude. În așa momente nu mai cunoaștem cine suntem și încotro ne ducem.

Toți seduși de faptul că trebuie să ne deplasăm, uităm că uneori e prielnic să ne oprim și să ne oferim timp pentru un răgaz. Trăim cu toții setați la capitolul improvizare, de parcă viața aceasta ar fi un joc de noroc, în care poate îți merge, dar poate nu. Nu-i chiar așa dragii mei, viața nu e în nici un caz un joc de noroc și nici noi nu suntem jucători, nu e neapărat să irosim comoara limitată de care dispunem, timpul, pe deplasări haotice în spațiu.

Eu știu că toate începuturile pe care le-am avut în viața aceasta, au fost dictate de alții, am fost un prost și am urmat modele, de parcă viața ar fi un algoritm matematic, pe care dacă îl urmezi ai toate șansele să ai succes. Trebuie să încetăm să ne definim după alți oameni. Fiecare avem traseul nostru personal, povara care trebuie să o ducem în spate și viteza de deplasare diferită cu care ne mișcăm. Jalnic știu. Banal pe alocuri, dar asta e, parcă gata, atât. Punct.