Cerșetor

Amputează cineva suflete?

Suplimentar, uneori pur și simplu nu ești la locul potrivit și nu e vina nimănui. E unul din acele puține cazuri când nu mai poți învinovăți pe nimeni, nici chiar pe tine. Anume din motiv că reuniunea unor circumstanțe nu oferă decât nimic. Nimicul de fapt uneori este subestimat. Pentru că nimicul oricum este mai bine decât o mulțime negativă. Iar tot ce se întâmplă în jurul nostru, nu este altceva decât o consecutivitate de zile din alea negre. Adică aș fi optimist și aș spune că după ploaie iese curcubeul, dar plouă deja de zile bune, iar scăldatul în ploaie nu-mi mai aduce plăcere ca adineauri. Totuși când începi un lucru nou, nu poți ști unde acesta poate duce, dar deseori aș prefera să încep de la început. Pentru că finalul poveștilor mature sunt altfel, sunt diferite totalmente de alea pe care mama mi le citea în copilărie, ele chiar provoacă doar durere și naște ură și dezgust. În asemenea momente aș prefera să-i zic să se care sau m-aș căra eu dacă acest fapt ar avea un beneficiu spiritual.

Contraceptive pentru suflet aveți?

Serios, chiar dacă nu e cea mai reușită figură de stil, dar ar trebui urgent cineva să le inventeze, că de astfel riscăm cu toții să ne pierdem ceea ce este cel mai important. Un contraceptiv sufletesc ar preveni sute de cicatrici spirituale la mii de oameni pe care ni le lasă cei care pleacă. Imaginați-vă, te părăsește un om, sau îl părăsești tu (poate fi dureros în ambele cazuri), iar tu nu simți nimic, nici ură, nici regret și nici singurătate. Sau poate cineva nepoftit bate la ușa inimii tale, iar tu instinctiv simți că nu ar trebui să-i deschizi ușa, aidoma poveștii lui Creangă. Problema că intrusul este prea bine deghizat, iar tu ești prea naiv ca să mai deosebești un lup de-o capră. Sună dur, așa e, dar cât de bine totuși ar fi dacă cineva ar comercializa contraceptive sufletești.

De la început?

Mergi, mergi la pas încet, alergi și brusc simți că ai pierdut ceva. Ai pierdut din nou o bucată din tine, ești un ratat, ești jalnic, îți tot repeți în gând acest reproș. Din nou și din nou, iar și iar, de parcă aș fi persoana scopul căreia e să piardă acel sens. Apropo, păcat de acel copil naiv din copilărie, el chiar nu bănuia că odată cu pierderea sensului îți pierzi și bucata aia metaforică de suflet. În așa momente chiar îmi este dor de el. De zâmbetul de pe buzele lui când admira reflecția soarelui în roua dimineții. Îmi este dor, dar iarăși, din nou și din nou, iar și iar. Azi chiar mi-aș cerși sufletul înapoi de la oamenii care oricum nu fac nimic cu el. Eu am pierdut pe zile ultima bucată, ultima părticică din ceea ce noi oamenii numim esență. Eu vreau, eu foarte mult vreau să am un sens, o căutare, o destinație, un final. Chiar dacă mi se pare insuportabilă goliciunea de acum, totuși sper că până într-un final să-mi pot accepta povara. Pentru că viața mea, dar și a fiecăruia, are nevoie de un sens. Oferă-mi sensul, sau returnează-mi sufletul înapoi. Așa cum este el, boțit, urât, murdar, rănit. Eu pur și simplu am nevoie ca să-mi umplu goliciunea. Am nevoie să o iau din nou de la capăt, dar cel mai probabil pe un alt drum și într-o altă direcție.

Eu pot? Eu pot și nu mai pot concomitent.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s