pe mal de mare

Flux sau reflux ce-i asta? Când Soarele e rege, iar Luna e regină? Când nivelul mării crește și scade din cauza lor, eu sunt contopit cu ea, sunt mare. Sunt val, sunt liniște, și haos sunt și răsărit. Sunt prima întâlnire a lor, sunt oglindire, reflecție și sunt martorul lor. Sunt cel ce vede primul lor sărut și tot eu sunt acel ceva, acea ceva, esență ucigătoare. Sunt otrăvit de lacrimile lor, când se despart și se sărută acolo pe malul meu ultima dată, pe mal de mare.

Sunt început, dar sunt și un sfârșit. Flux și reflux, ce mai contează, mare sunt. O mare de sunt probabil, sângerat de sufletul rănit. Un lucru știu, atunci când sufletul ar mai vrea puțin să savureze plăcerea lacrimilor interioare, dar fizic nu mai poți, anume atunci e timpul să-ți revii la normal. Nu-i logic, să-i iubești și să-i admiri că oricum pleacă. Și lasă în urma lor doar urme și gunoi. Tu malul meu, eu marea ta albastră, voi fi alături de tine mereu. Și știu că chiar de sunt cum sunt, ești tu cum ești ca să îmi fii mereu, sfârșit și început. Lăsat pe val și dus de vânt spre centrul deznodării.

Te oprești citești, nu înțelegi nimic, nici eu. Sunt doar lăsat, dus, dus de val. Val de cuvinte, litere, silabe. Unul mai mic, mai mare altul. Nu-i chiar neapărat să mă găsești aici. Probabil că mă vei găsi în mare. Puțin sonor, suna probabil mult mai frumos în capul meu. Tu răsărit, iar eu apus. Tu din colo vii, iar eu acolo plec, acolo găsesc scăpare. Sunt om, sunt bine, rău sunt, sunt cu păcate, un păcătos ce vrea un simplu lucru. Vreau s-o revăd și să mă arunc în mare. Sunt rac, sunt cancer sufletesc. Și doar într-o esență văd scăpare, în ceea ce scriu, ceea ce vreau să fiu și ceea ce sunt eu. Sunt asasin și sunt vampir, poveste, sunt vers, catren urât, sunt autor și sunt nimic. Sunt visător, dar nu visez, nu dorm, dar simt că astăzi este. Sfârșit sau început. Flux sau reflux. Sunt totul și nimic nu sunt. Transmit ideea aceasta moartă.

Nu sunt trist, dar nici bucuros nu sunt. Eu sunt amestec. Reacție în lanț. Chimie sunt. Sunt multe sunt-uri. Eu nu exist, exist probabil. Sunt prost, deștept tot sunt. E relativ și nu. Încep de la un val ajung la drum. Sunt zburător, n-am aripi, cad. Tu iar citești ceva urât. E text venin, dacă ai citit te-ai otrăvit. Ajuns aici poți să-ți dai seama. Ai antidot, ești antidot și eu doar nu mai am nimic. Sunt mare și nimic nu sunt. Un martor la tot ce-i veșnic, relativ, că toate au urât morav și mor. Dar care ar fi în general esența? Prin ce anume ar fi așa de atractivă și frumoasă tinerețea? Dacă n-ar exista acel fior deja văzut în ochii lor, atunci când se plimbau încet pe malul meu, atunci când eu eram cu ea, mă reflectam în ea. Cândva eram un tot întreg, cândva eram un soare, iar astăzi din fericire pentru ei și din păcate pentru mine, am apus în mare. Azi gata aici. Cu sens și fără, mai lung mai scurt, azi totul e relativ. Nu căuta un sens aici, el e plecat. Revine mai târziu, el astăzi este gaz, lichid, un corp solid cu suflet dizolvat în apă fiartă. Azi e cafea. Azi nu-i nimic. Azi gata, azi atât. Azi punct.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s