Oriunde

Când pornești de nicăieri, poți ajunge oriunde. Din fericire, nu știu, poate că vine și ca regret, dar acel oriunde nu mereu corespunde cu aspirațiile pe care le are un om. Omul în general e așa un tip de ființă, care nici nu știe ce vrea și nici nu conștientizează unde se află într-un moment anume. Nu cred că e un lucru normal faptul că mergi așa de pe azi pe mâine cu speranța că poate va fi mai bine. Eu am auzit fraza aceasta, voi tot, da? Speranța moare ultima. Cât de jalnic trebuie să fii ca să nu mai ai încredere în propriile forțe și să te tot bazezi pe un nimic, fără a depune măcar un pic de efort.

Mai bine ucide-o și începe să mergi mai departe doar cu tine însuți. E nevoie de mult curaj pentru a face acest lucru. Pentru că pe lângă țigări, cafea și părerea oamenilor, mai suntem dependenți de acea eternă și fără sens speranță. Ucideți-o, vă zic eu. Va fi o ușurare enormă, odată cu moartea ei, dispar implicit și toate așteptările pe care le ai tu om bun față de lume. Cred că anume atunci devii liber, liber să-ți iai  într-un final în mâini propria viață și să mergi în direcția pe care o socoți corectă anume tu.

P.S. Când Zeus împreună cu ceilalți zei au creat cutia Pandorei, pe lângă toate relele depuse în ea, ca lăcomia, gelozia, ura, tristețea, frica, înșelăciunea, subjugarea, într-un final Atena a decis să bage în acea cutie și Speranța. E doar un mit atât.