Și dacă tu ai să exiști am să te găsesc. Am să cutreier lumea în lung și în lat. Voi face tot posibilul și imposibilul numai pentru simplu fapt ca să te văd, să te admir, să-ți zic că-mi era dor și să te cert pentru că ai avut atâta tupeu să mă faci să te aștept. Voi învăța să pilotez un avion dacă va fi nevoie să traversez oceanul, sau poate că voi învăța într-un final să înot prin toate gândurile de la miezul nopții, doar pentru a fi alături măcar o clipă. Cred că orice secundă în care noi vom fi alături îl voi echivala cu infinitul, infinitul limitat, pentru că nu există noțiune de timp necesar pentru a satisface așteptările și a compensa lipsa pe care ți-am simțit-o atâta timp. Tu echilibrule când vii, apari, sau dai un semn de existență, să nu dispari, să stai, să fii cu mine. Pentru că eu…
Pentru că eu, ca tu să fii cu mine, am să învăț să te dansez și să te cânt și-am să învăț să te pictez, să te sculptez în lut, în lemn și în sufletul meu. Am să te imortalizez în memoria mea, chiar dacă nu a fost să-mi sincronizez vibrațiile sufletului meu cu tine, chipul tău metaforic va rămâne a fi cel mai frumos lucru văzut de ochii mei pământești, important să apari într-un final.
Suflet din boabe de cafea 
Dac-aș spune “frumos gând” ar fi prea banal. La fel și dacă aș aprecia modul de exprimare.
Cred că cel mai mult ai prefera varianta: “urât!
Urât din partea ta că ai făcut cititorii să-ți îndrăgească atât de mult felul de a scrie”.
Îl ai și pe “ce”, dar îl ai și pe “cum”.
Atât. Un comentariu ar trebui să fie scurt, parcă… și uite că nu știu cum se face că tot scriu…
ApreciazăApreciază