Incomoditate

Tu omule poate că mi-ai fost predestinat și totuși eu nu te-am găsit nici astăzi. Te simt știu că exiști, numai că cu asta doar trăiesc. Sincer, ca o piesă a unui puzzle încă mai aștept să te identific din mulțime. Atâți incompatibili zi de zi trec pe lângă mine că am senzația că sunt un punct izolat în această lume. Probabil noi, copii ai infinitului suntem predestinați pentru ceva mult mai mult decât iubirea. Nu că ar fi vorba despre insuficiență de empatie sufletească, pentru că noi singuraticii din această lume chiar ne-am învățat să nu ne distribuim incompatibilitatea pretutindeni, dar totuși există un neajuns de praf stelar.

Sincer vă zi continuitatea mesajului este dispersat și nu e pentru toți. Oamenii pur și simplu au deprins să vadă în noi doar o comoditate existențială. Și totuși noi suntem incomozi.  N-am de gând să vreau mai mult decât îmi este în stare potențialul, totuși e vorba despre randamentul maxim pe care-l pot eu oferi. Evident că aș vrea să am în jurul meu doar oameni buni, dar am încetat să mai renunț la oameni. Cumva cred că ne completăm singur pe noi pentru a oferi un sens acestei vieți.