zero-i cifră de-nceput

Eu cred că tu doar inimi știi să frângi, căci una am și e rănită. Ai stat în epicendrul pandemiei. O viață în tine am crezut, dar ai ucis religia prin trei cuvinte. Tu știi că nu-i ce de pierdut când ești la margini infinite. Căci zero-i cifră de-nceput, și tot în el sfârșește. Sunt muritor, și una știu, să caut tot pe împrumut, căci asta-i nebunia. Și tot ce vreau să faci acum, e ca să-ți schimbi chiria. Găsești alt loc, alt gând și nu mă mai străbate. Tu numai inimi știi să frângi, s-o faci în altă parte. Sunt începuturi-n infinit, dar sunt acum departe, și numai tu ai reușit să vezi schelete moarte. Nu-i despre vid, nu-i despre rău, e despre detașare, că dacă vrei deznodământ, îl cați în altă parte. Nu toate le-am făcut acum, nu toate. În om s-adună doar frământ, ce-i bun e dintr-o carte. E haos? Da, o da! E superficial, și da, dictate, când descompui un tot întreg, se aranjează în straturi. Că n-o să-ncep din strictul vers. Doar una știu ce-i de făcut, cedez.

Am acceptat privirea. Așa-i când mergi cu capul sus, nu vezi în jur iubirea. Nu-i despre tot, e despre om, nu-i sens, și nu-s secrete. Doar una vreau să înțelegi, cu toți avem schelete. Că-i tot raport și asta-i ciclu. Termini acolo unde-ncepi, termină infinitul. Sunt simetrii, așa-i despre sfârșituri. Am vrut doar una, tu să fii, tu crezi că-i un multiplu. Din toate care am selectat, de rugă și de teamă, nu una tu, am renunțat și tot pentru nimicuri. Religii sunt, cum au mai fost, vor fi din nou religii. Eu am crezut în tot frumos, dar rostul e nimicul. Din simplitate știm ce-i el, acesta-i adevărul. Eu scriu doar, infinitul vrea, să fie-n infinituri. Acum termin, îmi iau rămas. Să fii așa cum tre să fii din zero în nimicuri.