Mulți factori

Cred că-i vorba de curaj, deseori noi pur și simplu nu găsim curaj să spunem lucrurilor pe nume. Câte probleme s-ar dizolva și câte rapoarte emoționale s-ar simplifica dacă am fi puțin mai dârzi în a spune toate în modul în care exact sunt situațiile, oamenii și acțiunile lor. Mulți factori s-ar reduce, iar alții pur și simplu n-ar mai apărea. Ar fi toate mult mai simple. Câte iubiri pierdute și câte din ele sunt neadevărate și nesincere din simplu motiv, că o facem pentru că trebuie și nu din motiv că așa simțim. Câte prietenii ucise și lacrimi vărsate… Timp irosit în zadar.

Cred că din acest motiv au și fost inventate poveștile și legendele. Autorii au parafrazat adevărul prin cuvinte scrise, printr-un “te iubesc” băgat la P.S.-ul romanului proaspăt tipărit. Poate singura consecință plăcută a faptului că suntem fricoși. Un motiv ar fi că pe lângă faptul că ne lipsește curaj să spunem adevărul, n-avem curaj nici pentru al accepta. Așa un cerc vicios infinit. Sunt un fricos, iar tu nu fi, nu mai fi. Inima în dinți și spune-le că sunt cu toții niște fricoși, drag suflet, spune-le!

Te-am cuprins!

Anunțuri

Cui pe cui se scoate

Pentru că e sfârșit de an și pentru că orice sfârșit presupune o renunțare, azi am decis că renunț la tine. Puteam să zic acum un an în urmă că: ”– a scoate un om din inimă este cel mai dureros lucru pe care îl pot face vreodată”, și citisem tot undeva despre faptul că: ”Știm cu toții astăzi: cui pe cui se scoate. Vorbe înțelepte și adevărate. O-ntrebare însă din străfunduri suie: – Cum se scoate, totuși, ultimul din cuie?”. Totuși e greu să scoți ultimul cui și tot mai greu va fi, dacă tu singur ai decis să ți-l bați în epicentrul sufletului, transformând tot cei frumos în haos și agonie. La un moment dat când a sângerat toată inima ta, la figurat vorbind, până și ultima picătură de ură s-a lăsat vărsată și dusă de vânt, anume atunci începi a fi păpușa legată de sforile indiferenței.

Acum nu-i nicio noimă în lucrurile pe care voiesc să le zic, dar totuși voi încerca să relatez pe scurt esența. E greu să scoți omul din inima ta, fie el prieten, cunoscut sau ceva mult mai slăvit și elogiat de poeți. Și totuși? Cineva spunea că există o singură persoană pe lumea asta care deține controlul asupra ta, care te poate face să suferi sau să fii fericit, care hotărăște dacă te simți slab sau puternic, dacă ești o victimă neajutorată sau un învingător, care are grijă de tine – de sănătatea ta psihică, fizică şi spirituală sau, din contră, care te îmbolnăvește, care decide dacă îți trăiești viața visurilor tale sau ești pur şi simplu purtat prin existenţă ca o frunză în bătaia vântului. Știi cine este acea persoană? TU. Ești tu, banal cu sens și fără el.

Eu azi te las aici om bun. E greu, e dureros, dar garantez că de la o vreme cuiul din inima ta cate singur. Și atunci? Atunci rămâi doar tu, păpușa trasă de sfoară de indiferență, până nu găsești să bați un alt cui în inima ta pentru a opri hemoragia. Și tot așa pe cerc. Azi sunt al ei. Al cui? Al indiferenței. La mulți ani. Eu te-am cuprins om bun! Fii fericit, un pic mai indiferent, mai mergi un pic, privește atent în urma ta și iartă.

Doar niște pasionați

Până și săruturile au fost inventate, de ce n-ai crede că a fost inventată și dragostea? Dacă e să băgăm fizică filozofică în lucrurile pe care le afirmăm, atunci am spune că suntem niște atomi și poate că fluxul de lumină pe care îl vedem în sclipirea ochilor lor și este așa zisa eternă și nemărginita pace pe care o căutăm din tot dinadinsul s-o obținem. Cât de banal n-ar suna, dar știința nu mi-a distrus niciodată romantismul din vorbele spuse și pasiunea depusă în faptele săvârșite. Mai degrabă oamenii cu vorba lor mi-au distrus toată esența mea de a fi.

Suntem eprubete cu esență, eprubete în care ei au avut tot tupeul să adauge ură, invidie, egoism și gelozie. Ceea ce am obținut vedem cu toții. Am devenit un tip nevrotic, indiferent, egoist, invidios, gelos și ca rezultat, am devenit și singur într-un final. Oamenii lasă urme în drumul lor, ei vin și fac ce fac și-o fac urât de tot, vă zic, iar la final ei pleacă. Oamenii lasă doar urme în drumul lor. Pentru că suntem atomi ce ne învârtim în jurul altora, căutăm sens și legi cătăm, cătăm să fim iubiți și mai cătăm o rimă în viața noastră scurtă, iar cel mai dur că într-un final ne dezintegrăm cu toții.

Cât de complicat n-ar suna, dar totul se rezumă la un singur lucru simplu în drumul lor. Ei lasă doar amprente în urma lor, iar noi? Noi cum? Cu noi cum facem? Și cine suntem? Dacă într-un format mai scurt, atunci noi suntem doar niște eprubete mici, cu un volum scăzut, plini de esență și miros plăcut de pasiune de copil, iar în final compuși din ură, gelozie și abuz, devenim doar izuri neplăcute. Nu căuta nimic om bun, căci continuare logică nu e, e doar ce e, nimic mai mult.

Sunt plin și eu, cum cred că ești și tu, un om tatuat doar de amprente. Într-un final plecăm, dezintegrați, explozii mici de suflete păgâne. Încerci să schimbi o lume prin priviri, dar nu reușești nici să te schimbi nici chiar măcar pe tine. Nu-mi este frică de nimic, probabil mai degrabă îmi este milă, și nu de ei, și nici de tine. Și totuși cel mai mult eu mă urăsc, invidiez, pe mine. Metamorfozat, inventând cuvinte, tu nu mă crezi, nici eu, nici milă nu îmi mai e. Crescut, ucis am eu pasiunea, și dacă ai ajuns aici cu acest citit de îndoieli, să știi că poate ieri sau azi, mai ai un gând și speri, că există în lumea aceasta un loc de epurare a noastră, un loc în care tot din ce suntem compuși va dizolva și separa tot răul de esență, dar până atunci alogic chiar fiind, substanța noastră cenușie, mai are nevoie de esență.

Pentru că pasionați continuăm să ne schimbăm, ne deplasăm lăsând doar niște mici amprente în urma noastră. Ai înțeles? Eu nu, dar tu? Tot nu? Păcat. Fii bun și ascultă-te, ascultă-ți inima. Suntem doar niște pasionați și chiar mai credem că într-un final putem să inventăm iubire, s-o cizelăm și să o transformăm în fericire.

Mesaj mut

Salut om bun, n-ai mai fost de mult timp pe aici, dar probabil nici n-ai prea avut motive să o faci. Vine ea la mine, dintr-un deceniu în altul, inspirația, dar mă văd cu ea odată în secol. Scriu tot mai rar, și sunt obsedat tot mai mult de rutină. Sunt tot acolo, dar sunt în altă parte. Într-un sistem trei dimensional nu ne schimbăm coordonatele, dar din păcate trăim în unul, în care timpul devine a patra dimensiune. Vrei nu vrei, dar timpul ne schimbă pozițiile coordonatelor noastre. Îmbătrânim într-un cuvânt, eu tot îmbătrânesc și aroma boabelor de cafea ale sufletului meu își pierde gratitudinea. Cu timpul mai ruinezi ceva, dar mai și construiești. Cât de banal n-ar suna, dar sunt momente când și singurătatea devine istovitoare și se transformă într-o banală rutină și ea, chiar și singurătatea în mulțime. Eu o ignor în astfel de momente, iar tu ce faci cu ea? Ce faci atunci când nu te mai ajută nici cuvintele? Ce faci când mesajul tău devine mut la un moment?

Nu știu  cum e la tine, dar știu un lucru, când cuvintele nu mai ajută, ajută liniștea. Să taci e uneori util, benefic și sănătos. Să mergi în liniște spre destinație, e cel mai util lucru pe care poți să-l faci. Să-ți deplasezi coordonatele nu numai în timp ci și în spațiu e soluția optimă și esența ei e în a oferi acestei vieți un sens. Am mai zis-o și o mai spun, sensul existenței noastre constă în a oferi sens, la orișice, oricui, oricând, e scopul absolut banal, dar logic, e timpul de a oferi un sens acestei triviale existențe scurte. Eu te-am cuprins om bun, fii tu, cum ești, dar fii, un fericit, un trist, un om, dar fii tu! Zâmbește mult, îmbrățișează, iubește dacă știi cum să o faci și iartă. Sunt eu al tău, de fapt al meu, sunt suflet din boabe de cafea, puțin amar, dar sincer!

Iubește-mă…

Iubește-mă

*
Iubire, răscolește-mă
Din vis urât, trezește-mă
În ochi pune lumină,
Tristețea fă-o ruină.

Putere, tu, adună-mă
Cu dragoste, sugrumă-mă
Cu-n zâmbet înflorește-mă,
În toate urmărește-mă.

Și fă-mă să mă-ndrăgostesc
În suflet tu pătrunde-mă
Și lasă-mă ca să iubesc ,
În gândul tău, ascunde-mă

Și încă mai cerșește-mă
Din suflet tu, iubește-mă,
Și adă-mă, înfrânge-mă
În brațe ia și strânge-mă.

Tu cheamă-mă să te găsesc
În glas ia şi rostește-mă
Cu drag apoi să te privesc
De dor înnebunește-mă

Tu du-mă acolo unde vrei
Pe culmea fericirii,
Du-mă, dar nu uita să ei
Din stropurile iubirii.

Tu simte-mă, trăiește-mă
Cu patimă IUBEȘTE-MĂ!
*

— Curchi Elena

Semne de punctuație – suntem

Dacă diferit, atunci despre faptul că suntem semne de punctuație. Mi-a venit banal această idee gândindu-mă la ideea că avem mulți oameni în viață care ne marchează, cum de astfel și noi o facem, oameni care într-un final ne părăsesc.

Cred că la început suntem virgule, mereu persistăm în poveștile lor despre prietenii din copilărie, prietenii care la un moment dat s-au anulat și dizolvat în circumstanțe. Periodic alternăm între virgule, două puncte și acel punct și virgulă care subliniază trivialitatea. E trivial să persistăm în viața unora doar pe un moment scurt de timp, marcându-i și mergând mai departe. Interogări și exclamări în careva situații. Ba interogăm și accentuăm, ba suntem interogați și accentuați. Suntem folosiți și pe post de puncte de suspensie mai ales în momentele critice a unora pe care i-am dezamăgit. Păcat, nu știu cum voi, dar eu am dezamăgit mulți oameni în acest scurt poem numit viață. Linii de pauză, sau linii de dialog, paranteze sau ghilimele, tu câte ori ai fost citat?

Într-un final devenim puncte. Suntem pauze între momente sau circumstanțe care nu au mai mult nici o legătură, absolut goale și mici, poate negre, dar puncte. Cândva totul a început de la o virgulă, virgulă care marca pauze mici și reveniri la normal, dar am devenit sau vom deveni puncte. Jalnic. Te-am cuprins om bun…

Nu mă plâng

Ți-a fost bine? Mi-am rupt sufletul în mii de bucăți și l-am dăruit la toată lumea. E și logic că dacă la un timp când nu m-ai primești înapoi nimic, devii puțin mai dur, un pic mai rece, mai egoist nițel, ceva mai mândru, undeva mai pragmatic și probabil ceva mai realist. Nu mă plâng, ba chiar mai mult, sunt bucuros că am donat timp, atitudine și dedicație oamenilor. Tresar când îmi revăd sufletul în diferite colțuri ale lumii, în diferite momente ale vieții. Am și eu o colecție a mea, una care m-a determinat să devin cine am devenit.

— Tresar când te revăd!

— Și eu!

— Tu ești ce am avut mai scump, sufletul meu drag!

Chiar dacă în ochii acelor oameni văd doar indiferență și niciun gram de recunoștință, îmi dau seama că la un anumit moment de timp sau perioadă grea din viața lor, eu am putut fi de folos și anume atunci el era recunoscător, dar timpul trece. Timpul trece într-adevăr și faptele noastre bune rămân uitate. Suntem cu toții la fel. Problema că am donat ultima bucățică și am rămas gol, goluț. Aștept donații. Până atunci te cuprind om bun, fii fericit, iubit, zâmbește și iartă!