Diferenţe

De parcă viața ar fi un concurs la care suntem înscriși implicit şi evident că avem de câștigat şi o diplomă de participare, dar doar atât? Nu se naște nimeni pregătit, circumstanțele cumva ne provoacă să improvizăm, dar noi cu toții ştim că la acest capitol stăm prost. Constant rămâne doar faptul că ne naştem şi murim, început şi sfârşit. Ce facem însă între aceste două numere?

Oferim posibilitate zilelor să devină deosebite ori noi suntem creatori de diferenţe? Baterii de energie şi doar atât? Nu vreau să fim trişti, dar suntem şi e un lucru absolut normal. Problema că noi nu putem defini normalitate, una-i clar, viaţa noastră e un concurs la care suntem înscrişi toţi implicit în listele de participare şi poate că o să avem de câştigat şi o diplomă de participare la final, tipărită pe un obelisc.

Amnistie

Cred că aici începe povestea mea. E o poveste bazată pe fapte reale care abia urmează să se petreacă. Urmează o groază mare de aventuri, sensuri și non-sensuri, dezamăgiri, micro drame ca mai apoi să încep totul de la capăt. Un cerc vicios de povești care abia urmează să fie povestite. Fiecare are istoria lui, iar istoriile noastre pe cât de asemănătoare sunt, majoritatea trăiesc în universul lor personal. Azi am senzația asta de deznodământ, când ai fost mult timp propriul tău prizonier, dar azi ai senzația că nu mai ești. Prima gură de aer după amnistie mereu e mai gustos decât cele de după. Libertatea și robia emoțională merg alături, mână de mână, zi de zi.

Noi ruinăm dependențe pentru a crea alte noi. Le schimbăm ca pe niște mănuși și-i obositor. Într-o zi vom renunța la toate care n-am putut și vom trăi cu nimicul acumulat de-a lungul anilor. Importanța pe care credem că o posedăm tinde la zero în lumea în care indiferența este regină. Va veni o zi când n-o să-ți mai pese de nimic. Acea zi va fi prima, ultima ta zi. Cred că anume atunci va trebui să începi poveste ta. O poveste bazată pe fapte reale care abia urmează s-o trăiești. Va urma o groază de aventuri, sensuri și non-sensuri, dezamăgiri și micro drame. Important să nu te rătăcești printre dependențe și dor.

Imprevizibilități

Azi i-am descoperit privirea. Ori că ea a găsit cheia de la inima mea, ori că eu. Azi am găsit motivul pentru care existența mea are totuși un sens. Ne-am născut probabil să iubim și s-o facem din tot sufletul. Viața noastră-i plină de surprize și de imprevizibilități planificate. Sunt curios, orice sfârșit face loc pentru ceva mai bun, sau astăzi sunt nebun că cred în acest lucru? Era ceva în răsuflarea omului de lângă, dar n-am avut curajul să-i-o întrerup cu a mea. Mă gândeam că dacă o apuc de mână, bătăile inimilor noastre se vor sincroniza, dar n-am avut curaj, mă gândeam că un număr așa mare inima ei nu va suporta.

E și despre intensități. Electricitate în formă pură. Aveam slăbiciuni în picioare, dar m-am abținut de la incertitudini. Soldul curent al inimii mele este sub zero și nu vreau să am o viață emoțională împrumutată. Uneori trebuie să ne detașăm de la ce am fost pentru a putea fi ceea ce suntem cu adevărat. Mâine e o zi specială, probabil mâine îi voi descoperi privirea. Ori că ea va găsi cheie de la inima mea, ori că eu. Mâine probabil voi găsi motivul potrivit căruia, existența mea infimă va căpăta totuși un sens. Ne-am născut probabil să ne învățăm să iubim.

Mahmureală emoțională

Și despre priviri întâlnite și despre cele care nu mai au conexiuni. Despre încercări eșuate cu succes și victorii care nu mai au nici un sens. Într-o bună zi o să îngrop toate regretele, fricile și eșecurile care m-au marcat și o să încep viața mea de la început. Atâtea puncte de suspensie că oamenilor le este vomă într-un final. Avem nevoie de curaj pentru a pune un punct, apăsat, scris cu bold. Această mahmureală emoțională care știi că va trece, dar oricum îți provoacă senzații neplăcute. Noi ne căutăm locul, dar cum rămâne cu locul unde suntem acum?

Permutare de soartă omenească implicit provoacă disconfort emoțional, atitudine și viziune, iar soarele de astăzi oferă mai multe lecții decât cărțile de istorie universală de liceu. Să arzi pentru a oferi lumină, să mori pe dinăuntru pentru a oferi căldură celora din jur. Anume asta simt, suntem cu toții stele în miniatură, iar într-o bună zi reacțiile chimice din noi vor înceta, vom înceta și noi să mai iubim, să suferim, să plângem. Dorul tot e muritor, datorită privirilor care cândva s-au întâlnit, dar acum nu mai au conexiuni. Și din păcate e adevărat, ochii care nu se văd se uită.

Prizonier

Oamenii sunt ca stelele în ajun de explozie, asta-i despre a muri spre a renaște, despre deveniri, puncte care ne distrug și ne readuc la normal. Particule și antiparticule pentru că am deprins să căutăm simetrii într-o lume anti-simetrică. Ne farmecă tot ce-i strălucitor căci am pierdut de mult esența cuvântului esențial. Încercăm și noi să inventăm infinitul acolo unde el a fost de mult inventat. Suntem infiniți, dar mărginiți și eu și tu, și ei, și ele. Cred că asta ne crează limite, pierdem din gânduri acționând și pierdem acțiuni, gândindu-ne prea mult.

N-am vrut să fiu ostatic niciodată, asta-i o formă maniacală de supunere, situație care ne ucide și reînvie zi de zi. Asta-i un fel de penitenciar reciproc, n-o să devin liber niciodată atâta timp cât ești prizoniera mea și tu. Am creat un cerc vicios de dependențe și raza acestuia, cu zi ce trece, devine tot mai mare. De astăzi nu mai vreau să fii prizoniera mea sau a cuiva, de azi ești liberă, de azi încep să cred în tine din nou, tu credință nu ești a mea, nu ești a nimănui. Oamenii împreună cu tine sunt ca stelele în ajun de explozie, chiar dacă cunosc inevitabilul, oricum mor, e despre a muri spre a renaște, despre deveniri, puncte care ne distrug și ne readuc la normal, pentru că încă mai credem cu tot sufletul pe care îl avem.

Iluzie

Iluzii de scânteie, oameni greșiți, chiar dacă încerci să fii orientat în astă lume, sunt oameni buni pentru că suntem cu toții buni, dar astăzi înțelegi că în viața ta acest om bun apune. Nu-i despre a avea ocazii dacă acesta este omul tău și nu-i despre anumite zile potrivite. Dacă-ți oferă acesta măcar un singur semn, să știi că altele vor mai veni pe urmă. Nu sunt trasee clasice, noi toți știm acest lucru, dar totuși câteva modele noi avem, ele există.

Astăzi am încercat, verificat, a fost un ultim semn, poet din mine, semn că nu, dar nu-i despre semne. Eu mâine, azi, am încercat, dar cine știe. Sunt compatibil cu un om anume? Probabil da, sau nu, probabil astăzi nu, dar poate mâine? Noi toți, eu, tu, el, ea, ei, ele, presimt finalul cică neașteptat. Eu astăzi încercat, probabil mâine. Nu sunt rimat, nici paralel și nici îmbrățișat. Sunt oameni de început și de final sunt oameni, dar sunt și cei ce fără rimă vor rămâne. Nu sunt dator la nimeni, asta știu, mă strădui să nu fiu dator la nimeni. Nu sunt poet, nu sunt ce sunt, iar cine sunt, sunt nimeni.

Am înțeles un lucru important, dacă să ai ocazii să fii tu, fii tu și așteaptă ziua ta de mâine. Nu fi sindrom, nu fi aluzie deșartă. Nu fi măcar nici ceea ce nu ești. Mai bine fii ce ești, chiar dacă ești un nimeni. Un nimeni este mai iubit decât tu crezi. Iluzie ai fost, am înțeles, dar nu e despre lucru, întâmplare. Ori astăzi ești ori astăzi nu mai ești, eu mâine oricum voi ține drum spre mare.

Esență

Și da și nu. Una e clar, noi oamenii, ne distrugem reciproc, iar ceea ce rămâne din noi o sinucidem. Esențele dispar repede chiar dacă aparent par a fi tari. Teoria probabilității uneori n-are putere de caracter, cu o probabilitate de 99 de procente să câștigăm o luptă, noi oricum izbutim să ratăm. Toate din viață, pentru că fiecare om comite greșeli, însă nu fiecare are tupeul să ierte și mai sunt și din ăștia care nu vor să fie iertați, o categorie aparte de oameni. Suntem contaminați și asta-i un fel de jalnic cu regretabil, amestecat. Azi e despre da și nu. E nostimă și scurtă viața noastră. Și veselă și tristă uneori. E grea și plină de plăceri cu milioane de culori. Căderi și ridicări, momente de criză și isterii toate crează esența tare de care spuneam, doar că aparent esențele sunt scurte. Azi așa, azi parcă atât. Punct.