Coşmar

– M-ai trădat! Atât de direct și dur! Mi-ai spus „pa”, privindu-mă în ochi. Ah, simt că mă înec în lacrimile propriei dureri, izvorul căreia ești tu, dragul meu. În orice relație trebuie să fie echilibru. În relația noastră era cel mai perfect echilibru, eu îți ofeream totul, tu nu-mi dădeai nimic. Îmi pare rău nu pentru că tu erai grotesc, ci pentru că eu mă convingeam că ești sublim. Cred că undeva în universu-mi lăuntric știam că ești astfel, doar că o detestam pe acea eu, care intervenea mereu între noi. Acum o detest pe acea eu pentru că niciodată nu a intervenit între noi. De la iubire până la ură nu e decât un pas. Te urăsc! Atât de mult te detest! Atât de mult te…Atât de… At…Aaaaaa!
– Iubire, iubire, ce s-a întâmplat?
– Nimic doar un co…(colac de salvare, se gândise ea pentru sine)…șmar, dragule.
– Totul va fi bine, ai încredere în mine.
– Inevitabil!
A doua zi dimineața el se trezise singur.