O lume nouă

Nu-s piatră, nici eu și nici tu. Nu ne găsim acolo unde ne-am aruncat reciproc, iar proverbul despre apă curgătoare și pietre instante rămâne a fi doar un simplu proverb până la urmă. Cred că fiecare dintre noi până la urmă este un înger, doar că în loc de aripi bunul Domn ne-a oferit posibilitatea să visăm și să iubim. Deseori le privești ca pe niște sinonime. Că suntem ce visăm și suntem ce iubim, iar tot ce avem e doar o întruchipare stângace din acțiunile pe care le săvârșim.

Deseori ne abandonăm, renunțând la capacitatea ”nemuritoare” de a visa pe care o avem. Demult voiam să creez o lume nou, o lume în care fiecare implicit e obligat să iubească și să fie fericit, plus la toate toți oamenii în lumea pe care vreau s-o creez sunt dotați cu o capacitate universală de a savura clipa și metamorfoza unui moment în altul.

Sunt râuri care seacă iar la fundul lor nu mai găsești nicio urmă de piatră.

Publicitate